Federația Română de Volei a participat la Festivalul de Bine, desfășurat pe 24 și 25 aprilie 2025, pe Șoseaua Kiseleff din București, un eveniment organizat de Fundația MEV și Kaufland România.
Zeci de copii, alături de părinții lor, au descoperit voleiul la cortul FRV, acolo unde cei mici s-au putut juca în voie cu mingea peste fileu, iar cei mari au putut afla detalii despre locurile în care își pot duce micuții să deslușească tainele acestui sport.
Indiferent de vârstă, toți copiii s-au simțit pentru o perioadă campioni alături de voluntarele noastre, care parcă mai ieri făceau și ele primii pași în volei. Acum, s-au transformat în adevărate antrenoare pentru cei care puneau prima dată mâna pe minge, explicându-le pas cu pas tainele preluării sau jucării acesteia cu două mâini de sus.


Proiectul „Sănătate și Regenerare pentru Campioni” și beneficiile pentru jucătorii de volei
Dincolo de partea de amuzament și joacă, Festivalul de Bine a avut și o componentă socială. Proiectul „Sănătate și Regenerare pentru Campioni” asociat Festivalului reprezintă o inițiativă dedicată prevenției și îngrijirii complete a sportivilor.
Pentru că performanța începe cu sănătatea! Iar beneficiile parteneriatului pentru sportivii Federației Române de Volei sunt multiple:
– Acces la evaluări medicale specializate
– Terapie și tratamente moderne pentru recuperare musculară și prevenirea accidentărilor
– Programe personalizate de refacere fizică și suport emoțional
– Sprijin din partea unei rețele de specialiști în medicină sportivă și nutriție


Federația Română de Volei, alături de peste 30 de organizații neguvernamentale și inițiative civice
Timp de două zile, Șoseaua Kiseleff din București s-a transformat într-un spațiu deschis pentru toți cei care cred în puterea binelui, cu activități pentru toate vârstele, activități sportive, concerte live, ateliere creative, zone de relaxare și street food. Accesul la eveniment a fost gratuit.
Evenimentul a reunit organizații care susțin cauze esențiale, de la sprijin pentru copii vulnerabili, la acces la servicii medicale, terapie sau incluziune socială. Participanții au putut afla mai multe despre misiunea fiecărei inițiative direct de la reprezentanții ONG-urilor și descoperi cum pot contribui, la rândul lor, la o schimbare reală în comunitate. Au fost prezente peste 30 de organizații neguvernamentale și inițiative civice, printre care: Fundația Hope and Homes for Children, Asociația SOS Satele Copiilor, Fundația Filantropică Metropolis, Ajungem Mari, Asociația Climb Again, Caravana Pro Rugby și Caravana Terapeutică. Alături de toate acestea s-a aflat și Federația Română de Volei.
O componentă importantă a festivalului a fost standul dedicat programului A.C.C.E.S. – Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale, o inițiativă națională a Kaufland România pentru incluziunea profesională a persoanelor cu dizabilități. Vizitatorii au putut explora oportunități de carieră, au putut descoperi povești de viață inspiraționale și au putut interacționa cu echipa Kaufland. Peste 450 de persoane fac deja parte din acest program care oferă mentorat, sprijin personalizat și integrare reală în echipă.

Mulțumiri voluntarelor de la CTF Mihai I
Mulțumim voluntarelor noastre de la clubul CTF Mihai I – Manea Anisia Ioana, Haita Maria și Cârstea Erika – pentru implicare și sprijin pe durata Festivalului de Bine. Cu răbdare și entuziasm, le-au arătat copiilor primele mișcări din volei, i-au încurajat și i-au făcut să se simtă în largul lor. Prezența lor a adus un plus de energie și bucurie la cortul FRV!





