Adunarea Generală Ordinară a Federației Române de Volei s-a desfășurat joi, 24 aprilie, în Sala ”Amfiteatru” din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Reprezentanții a 93 de structuri sportive au participat la ședința prezidată de președintele FR Volei, Adin Cojocaru. ”Ultimul an a fost marcat de momente cu adevărat istorice, care ne arată că suntem pe un drum ascendent.
Poate cea mai mare realizare a acestei perioade – și o spun cu emoție și mândrie – este calificarea echipei naționale masculine la Campionatul Mondial, după o așteptare de 43 de ani. Este un moment cu o încărcătură emoțională aparte, un rezultat care nu aparține doar jucătorilor sau antrenorilor, ci întregii comunități a voleiului românesc: cluburi, antrenori, oficiali și suporteri. Este o dovadă vie că, atunci când muncim împreună, când credem în potențialul nostru și ne susținem reciproc, putem ajunge din nou acolo unde ne este locul – în elita mondială”, a spus Adin Cojocaru în fața asistenței.
Federația Română de Volei se mai poate mândri și cu faptul că, în ultimul timp, a crescut considerabil numărul copiilor și juniorilor care practică voleiul. ”Vedem din ce în ce mai multe grupe de inițiere, tot mai multe cluburi care investesc în sectorul juvenil și tot mai mulți antrenori dedicați care lucrează la nivel de bază. Este o investiție în viitor, poate cea mai importantă dintre toate, pentru că fără o fundație solidă, nu putem construi performanța pe termen lung”, a mai adăugat președintele FRV.
S-a discutat și aprobat proiectul calendarului intern și internațional pe 2025, a fost validată și aprobată, în unanimitate, situația financiară a federației, dar și planul bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2025.
Membrii prezenți la Adunarea Generală au propus o serie de măsuri care să aducă îmbunătățiri activității voleiului în România. Acestea vor fi discutate și votate în următoarele ședințe ale Consiliului Director. ”Ne dorim un sistem competițional mai bine adaptat realităților de azi, un calendar clar și coerent, sprijin real pentru cluburi și mai multă vizibilitate pentru sportivi”, a punctat președintele Adin Cojocaru.
În plus, șeful FRV a dezvăluit că percepția Confederației Europene (CEV) și a Federației Internaționale de Volei (FIVB) vizavi de voleiul românesc este una pozitivă. ”Este evident că lucrurile bune pe care le facem se văd. Reprezentăm cu onoare voleiul românesc în afara granițelor și trebuie să continuăm să ne ridicăm la acest standard de profesionalism și seriozitate”, a încheiat Adin Cojocaru.

CITESTE SI:
Naționala masculină U16 a României s-a calificat la Campionatul European!
Naționala feminină U16 a ratat calificarea la Campionatele Europene
NOUTATI DIN VOLEI: